Mănușa

Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă,Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă.Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună.Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună.

Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâneȘi un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line,Mut se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamăScuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos.

Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartăȘi dintr-însa se repedeC-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vedeMuge tare,Coada roată o-nvârtește,Scoate limba,Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește,Sforăie înverșunat,Apoi mormăind se-ntindeLângă el.

Regele mai face-un semn,Și pe două porți deschiseSe azvârl doi leoparzi,Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncăPeste tigru.Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare -Leul muge,Se ridică în picioare,Fiarele se-nfiorează,Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele,Se așează.

O frumoasă mână scapă de pe margine de-altanO mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu;Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătându-și joc,Cavalerului Delorges:"Dac-amorul ți-e fierbinte cum te juri în orice oară,Să te văz,Mergi, mănușa de-mi ridică!"

Cavaleru-aleargă, iute se coboarăÎn grozava prejmuire, calcă sigur, fără frică,Din mijlocu-acelor monștri,Cu-a lui degete-ndrăznețe el mănușa de-o ridică.Cu mirare și cu groazăDamele și cavalerii l-au privit,Însă foarte liniștitEl mănușa o aduce înapoi.De-a lui laudă răsună orice gură,Cunigunda îl privește cu o gingașă căldură,Ce-i promite că norocu-i e aproape. -Dar mănușa el în față i-o aruncă:"Doamna mea, o mulțumire ca aceasta n-o mai voi!"Și-o lăsă numaidecât.