La moartea principelui Știrbey

Turnurile mișcă-n doliu a lor inimi de aramăȘi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,Cu cântarea-i plângătoare lumea mișcă, lumea cheamă,Precum mișcă vântu-n cântec fața mării de senin.

Și cu ochiul plin de lacrimi națiunea cea română,Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurând,Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divinăȘi aude-n cer un tunet și un gemet pe pământ...

A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde,Totul tace, căci durerea este mută ca un gând,Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,Decât cursu-acelui astru ce se sparge p-un mormânt.

Cine-i acvila ce cade? Cine-i stânca ce se sfarmă?Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi?Cine-i tunetul ce moare umplând lumea de alarmă?...- Este domnul României: Barbu Dimitrie Știrbey!...