La Bucovina

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,Geniu-ți romantic, munții în lumină,Văile în flori,Râuri resăltânde printre stânce nante,Apele lucinde-n dalbe diamantePeste câmpii-n zori.

Ale sorții mele plângeri și surâse,Îngânate-n cânturi, îngânate-n viseTainic și ușor,Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,Inima mi-o fură și cu dulci cuvinteÎmi șoptesc de dor.

Numai lângă sânu-ți geniile rele,Care îmi descântă firul vieții mele,Parcă dormita;Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,Să-mi visez o soartă mândră de-al meu numeȘi de steaua mea.

Când pe bolta brună tremură Selene,Cu un pas melodic, cu un pas aleneLin în calea sa,Eol pe-a sa arpă blând răsunătoareCânt-a nopții dulce, mistică cântare,Cânt din Valhala.

Atunci ca și silful, ce n-adoarme-n pace,Inima îmi bate, bate, și nu tace,Tremură ușor,În fantazii mândre ea își face cale,Peste munți cu codri, peste deal și valeMână al ei dor.

Mână doru-i tainic colo, înspre tine,Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline,Inima mi-i grea;Astfel totdeauna, când gândesc la tine,Sufletul mi-apasă nouri de suspine,Bucovina mea!