Autori
Autori

De ce nu-mi vii

de Mihai Eminescu

Vezi, rândunelele se duc,Se scutur frunzele de nuc,S-așează bruma peste vii -De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braț,Să te privesc cu mult nesaț,Să razim dulce capul meuDe sânul tău, de sânul tău!

Ți-aduci aminte cum pe-atunciCând ne primblam prin văi și lunci,Te ridicam de subsuoriDe-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femeiCu ochi ce izvorăsc scântei...Dar, oricât ele sunt de sus,Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereuViața sufletului meu,Mai mândră decât orice stea,Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,Se scutur frunzele pe drum,Și lanurile sunt pustii...De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?