Crăiasa din povești

Neguri albe, străluciteNaște luna argintie,Ea le scoate peste ape,Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în șezătoareDe painjen tort să rumpă,Și anină-n haina nopțiiBoabe mari de piatră scumpă.

Lângă lac, pe care noriiAu urzit o umbră fină,Ruptă de mișcări de valuriCa de bulgări de lumină,

Dându-și trestia-ntr-o parte,Stă copila lin plecată,Trandafiri aruncă roșiiPeste unda fermecată.

Ca să vad-un chip, se uităCum aleargă apa-n cercuri,Căci vrăjit de mult e laculDe-un cuvânt al sfintei Miercuri;

Ca să iasă chipu-n față,Trandafiri aruncă tineri,Căci vrăjiți sunt trandafiriiDe-un cuvânt al sfintei Vineri.

Ea se uită... Păru-i galben,Fața ei lucesc în lună,Iar în ochii ei albaștriToate basmele s-adună.