Amorul unei marmure

Oștirile-i alungă în spaimă înghețată,Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian,Cum stâncelor aruncă durerea-i înspumatăGemândul uragan.

De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,Să fac să rump-o lume ce sfâșie-n tăcereZdrobit sufletul meu.

Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă,Un ocean se-mbată pe-al vânturilor joc,Și norii-și spun în tunet durerea lor mugindă,Gândirile de foc.

Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiereO piatră să ador.

Murindului speranța, turbării răzbunarea,Profetului blestemul, credinței Dumnezeu,La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea,Nimic, nimica eu.

Nimica, doar icoana-ți, care mă învenină,Nimic, doar suvenirea surâsului tău lin,Nimic decât o rază din fața ta senină,Din ochiul tău senin.

Și te iubesc, copilă, cum repedea junieIubește-n ochi de flacări al zilelor noroc,Iubesc precum iubește pe-o albă vijelieUn ocean de foc.

Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire,De-ar tremura la sânu-mi gingașul tău mijloc,Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărireUn diadem de foc.

Și-aș pune soarta lumii pe buza-ți purpurie,Aș pune lege lumii râzândul tău delir,Aș face al tău zâmbet un secol de orgie,Și lacrimile-ți mir.

Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,Ca preotul altarul, ca spaima un azil;Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,Ca visul pe-un copil.

Și pasu-n urma-ți zboară c-o tainică mânie,Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit,Cu fruntea-nvinețită, cu fața cenușieIcoana ce-a iubit.