Lucian Blaga

Viața și opera

Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895 la Lancrăm, lângă Sebeș, ca fiu al preotului satului. A urmat liceul la Brașov, teologia la Sibiu și filozofia la Viena, unde și-a luat doctoratul în 1920. În 1919 i-au apărut aproape în același timp primul volum de versuri, Poemele luminii, și primul de aforisme, Pietre pentru templul meu, primite cu entuziasm de Nicolae Iorga și de critica din țară.

Poezia lui Blaga trece de la exuberanța luminii din primele volume (Poemele luminii, Pașii profetului) la tristețea metafizică din În marea trecere (1924) și Lauda somnului (1929), apoi la echilibrul clasic din La cumpăna apelor, La curțile dorului și Nebănuitele trepte (1943). În paralel a construit un sistem filozofic în trei trilogii (a cunoașterii, a culturii, a valorilor), cu concepte precum „cunoașterea luciferică” și „spațiul mioritic”, și a scris teatru (Zamolxe, Meșterul Manole). A fost diplomat la Varșovia, Praga, Berna, Viena și Lisabona, membru al Academiei Române din 1936 și profesor de filozofia culturii la Universitatea din Cluj.

După 1948 a fost înlăturat de la catedră și nu a mai putut publica versuri; a lucrat ca bibliotecar la Cluj și a tradus Faust. În 1956 a fost propus pentru Premiul Nobel. Poeziile scrise în acești ani au apărut postum. A murit la 6 mai 1961 la Cluj și este înmormântat la Lancrăm.