Amărâtă turturea

Amărâtă turtureaCând remâne singurea,Căci soția și-a repus,Jalea ei nu e de spus.

Cât trăiește, tot jălește,Și nu se mai însoțește,Trece prin flori, prin livede,Nu să uită, nici nu vede.

Trece prin pădurea verdeȘi să duce, de se pierde;Zboară, până de tot cade,Dar pre lemn verde nu șade.

Și când șade câteodatăTot pre ramura uscată;Umblă prin dumbrava-adâncă,Nici nu bea, nici nu mănâncă.

Unde vede apă rece,Ea o turbură și trece;Unde e apa mai rea,O mai turbură și bea.

Unde vede vânătorul,Acolo o duce dorul,Ca s-o vază, s-o lovească,Să nu se mai pedepsească.

Când o biată păsăricăAtât inima își strică,Încât dorește să moarăPentru a sa soțioară,

Dar eu om de-naltă fireDecât ea mai cu simțire,Cum poate să-mi fie bine?Oh! amar și vai de mine!