Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:– „Tare sunt voios, măi Pik!Uite-ți dau un os și pâine,C-am să merg cu tata mâineȘi cu tine merg, măi Pik,Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o pușcă-adevărată,Am și sac de vânător,De s-ar face „mâini” odatăSă-mi văd pușca încărcatăȘi să văd și eu cum morPăsărelele din zbor...

Va muri vreuna oareCând oi da cu pușca? – DarAm să stau să văd cum moare?...Că eu plâng, măi Pik, și-mi pareC-am să plâng și-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovatăCă tot spune că-i păcat,Ce, nu știi? a plâns odatăPentru-o pasăre-mpușcatăȘi pe tata l-a certatCă spunea că nu-i păcat...Dacă spune tata, poateCă-i așa cum spune, darBine-ar fi, măi Pik, de toatePăsărelele-mpușcateAr putea să-nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi buneGloanțe și alice și puștiDacă-n sac nu ai ce puneCând te-ntorci – ? atuncea, spune,Pentru ce să mai împuști?

Și cum mergi cu sacu-n spateDe n-ai gând să-mpuști nimic,Și ce sac mai am eu, frate,Și ce haine încheiateCu butoni ce nu se stric'Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai să vezi tu mâni ce bineÎmi stă mie vânător,Merg cu tata și cu tineȘi-au să spuie toți de mine:– „Ce mai pui de vânător!”...

Pui de vânător, vezi bine,Dar cu mila ce mă fac?Când mi-o spune tata – „ȚinePușca drept, și trage bine!”Ce mă fac, măi Pik, ce facCând va face pușca PAC,

Și-oi vedea eu păsăreleMoarte din pricina mea?...Am să plâng mai rău ca ele...Doamne, zău, ce de belele,Vai de bucuria mea!...

Dar de-aș spune tatei oareCă pân' mă deprind, aș vreaSă merg doar la vânătoareȘi să-mi fac o țintă mareColo-n câmp să trag în ea?Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?

Și să-l rog să-mi dea și mieSă aduc ceva vânat?...Uite-așa, halal să-mi fie!Cine ar putea să știeCă nu eu l-am împușcat?

Dar de cineva mă-ntreabăCe aduc în sac, pot euSă mai fiu copil de treabăDe-oi minți spunând în grabăCă aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeaunaLe-am spus toate drept și-acumSă trântesc gogea minciunaPentr-un „bravo” luat în drumPe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu răspund vorba curatăCum e drept, și alt nimic; –Că pe cei ce mint o datăNu-i mai crede nimeni, Pik.Și rămân pe viața toatăNiște oameni de nimic”.