Elena Farago

Viața și opera

Elena Farago, născută Elena Paximade, a văzut lumina zilei la 29 martie 1878 la Bârlad. Rămasă orfană de tânără, și-a câștigat singură existența, ca institutoare și în slujbe modeste, la București, unde a frecventat cercurile literare ale vremii. Din 1907 s-a stabilit la Craiova, orașul de care și-a legat întreaga viață.

A debutat cu volumul Versuri (1906), urmat de Șoapte din umbră (1908), Din taina vechilor răspântii (1913), Șoaptele amurgului (1920) și Nu mi-am plecat genunchii (1926), o poezie de confesiune discretă, cu ecouri simboliste, distinsă cu premii ale Academiei Române și, în 1938, cu Premiul Național pentru literatură. Cea mai iubită parte a operei ei rămân însă poeziile pentru copii, Cățelușul șchiop, Gândăcelul, Sfatul degetelor, învățate pe de rost de generații întregi.

A condus, din 1921 până la sfârșitul vieții, biblioteca Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova. A murit la 4 ianuarie 1954 la Craiova.