Jucăria

Dușman grozav e timpul, mi se pareacuma că și când te-aș fi visat,cum poate mai visează câte-o floarepământul, iarna, după ce-a-nghețat.Iubirea noastră astfel a trecut,ca dâra luminoasă-a unei stele,și bezna-n urma ei s-a refăcut,de-mi pare steaua fericirii mele,că niciodată n-ar fi strălucit.Și nu mai știu acuma dac-am statcu tine, dacă-n pieptul tău iubiteu inima-ntr-o zi ți-am ascultat.Cuvintele pe care le rosteai,din depărtări de basm răsună parcă,pentru că mierea tot acelui grai,lângă urechea alteia le-ncearcă.Din ce în ce mai șubred e sub paspământul amintirilor și-mi parecă dintr-un vis frumos mi-au mai rămasfrânturi ciudate și strălucitoare.Zadarnic între ele să le legîncerc acuma, fiindcă nu se poatedin cioburi vasul să-l mai faci întreg,și tristă surâzând mă joc cu toateaducerile-aminte la un loc,ca un copil cu jucăria care,i s-a stricat, dar n-a dat-o pe foc,pentru că alta mai frumoasă n-are.