Dumnezeu

Oamenii bogați au făcut icoane,catapitezme-aurite și strane,însă Dumnezeu n-a venitîn locul astfel îngrădit.

Bogații stăteau groși, împovărațiși se uitau la sfinții frumos îmbrăcați.

În vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,făcându-i să-nflorească. Fugea la săraci,cerându-le mămăligă și ceapă.Era când câmpie verde, când apă.Alteori se făcea micși s-ascundea în floarea de finic,ori s-apuca să crească-n păpușoaie,s-ajute furnicile la mușuroaie,să dea pământului mană și ploaie.

Avea atâtea de făcut Dumnezeu,și oamenii îl plictiseau mereu,cerând unul pentru altul rău.Îi auzea strigând: „Pământul meu...”Îi vedea punând semn de hotar,ciopârțind, împărțind minunatul dar.

Atunci se supăra. Pornea furtuna.Cu secetă și ploaie-nghețată lovind într-una,se făcea mare și-nfricoșat,ca muntele cu păduri îmbrăcat.Până venea o pasăre la el.Codobatura, sau un porumbel,și spunea: „Doamne, mi-a căzut puiul jos.Zi să se facă iară frumos,să răsară soarele și să-l găsesc...”

„Facă-se voia ta, sol păsăresc...”Și Dumnezeu punea fulgeru-n teacăși s-apuca alte lucruri să facă.