Puiul de lebădă
Fragment
Se revărsa din crânguri întâia zi cu soare,loveau ciocănitoare în rugi de trandafiri,de parcă primăvara cea veșnic zâmbitoarebătea la ușa lumii cu degete subțiri.Și iată, gospodina s-a înălțat pe scarăsă pună sus în coșuri un așternut bălan.Și păsările mame pe cuiburi adăstarăsă scoată pui de aur, cu ciocuri de mărgean.[…]
Poezie protejată de drepturi de autor până la 1 ianuarie 2058. Reproducem doar un fragment, cu titlu de exemplificare; textul integral se găsește în edițiile tipărite.
Despre poezie
Puiul de lebădă reia povestea lui Andersen despre rățușca cea urâtă și o transformă într-o parabolă creștină: puiul cenușiu, izgonit de frații „de aur” și de cloșca care nu-l iubește, este sufletul credinciosului, străin în lumea în care s-a născut, care își caută mama și își aude chemarea „acolo printre stele”. Metamorfoza de toamnă, când penele vinete se fac albe și gâtul devine „o harfă tăiată din omăt”, și zborul spre stolul de lebede sunt imaginea mântuirii.
Ioanid povestește în versuri lungi, cu rimă încrucișată, cu răbdarea unui narator de basm, și lasă tâlcul să se vadă abia în final, în „zarea eternei primăveri” spre care dispare puiul. Poezia a circulat decenii la rând în copii de mână și a fost recitată în bisericile evanghelice, unde rămâne una dintre cele mai iubite piese ale autorului.